CORNEL ȘOMÎCU BLOG

190 de ani de la Revoluția românească condusă de Tudor Vladimirescu

Moto:  „E un adevăr la îndemână că scrisul istoric se înnoieşte cu fiecare generaţie şi că e destul ca trecutul să

treacă prin oameni noi pentru a deveni de la sine nou”.

Alexandru Zub

Se poate spune fără teama de a greşi că din punct de vedere istoriografic, cele întâmplate la 1821 au evoluat de la piatră de hotar între două lumi(revoluţie) până la o simplă mişcare revoluţionară sau răscoală fără efecte deosebite. Şi Tudor Vladimirescu a trecut de la salvatorul naţiunii, eroul tragic al începutului epocii moderne, la o simplă personalitate istorică având calităţi dar mai ales defecte. Este o asemenea abordare corectă, ar trebui eroul din Vladimirii Gorjului să beneficieze de un alt tratament istoriografic? Nicolae  Iorga avea să aprecieze  că evenimentele de acum 190 de ani au rămas ”ca un simbol al lucrurilor care vor trebui să vie pentru ca în viața și dezvoltarea României să fie interesați adânc de cei mai mulți dintre fii ei”.

Istoricul specializat în perioada modernă, Gheorghe Platon, scria despre personalitatea lui Tudor Vladimirescu: ”…situarea mai exactă a eroului în mijlocul evenimentelor în care a evoluat reliefează silueta unei personalități care a rămas exemplară, de fapta și de numele căreia este legată intrarea poporului român în istorie în deplinătatea drepturilor sale”.

Gorjul mai păstrează încă multe amintiri legate de conducătorul Revoluției de la 1821. Elena Udriște, omul de care se leagă etape importante din viața Muzeului Județean, da publicității în urmă cu mulți ani un document întâlnit în arhiva Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Brădiceni. Documentul data din 1822 și era elaborat de un Grigorie logofătul: ”La leatu 1821 au venit sluger Tudor cu vreo 30 de arnăuți de la București și viind la Târgu-Jiiului au luoat pă culcer turci cu t(a)l(eri) șasă și dându-o popi(i) Pătru Scorțanu  din o-l-au închis în Tismana și mult l-au ținut la pedeapsă.

Apoi au pornit Tudor în țară a scrie la panduri și au strâns mulțime de oameni și cu câțiva s-au dus el la București, iar ceilalți i-au lăsat pân țară, și unde găsea neam de ciocoi îi căznea și jăfuia.

Apoi mai la urmă au venit sumă de turci și au izgonit toate ordiile, tâind mulți, atât din panduri cât și din arnăuți, și au făcut mari jafuri, aprinzând și casă pân sate. Apoi s-au ridicat turci(i).

Și am scris cu mână de țărână, mâna va putrezi iar slova să va pomeni.1822. Grigorie logofăt”.

Orice scriere despre Tudor Vladimirescu trebuie să înceapă cu notația lui Grigore Logofătul, probabil luptător în armata revoluționară, și să continue cu informațiile privind înăbușirea Revoluției oferite de Alexandru Ștefulescu: ”Sângele începe iarși să curgă. Turcii, crezând pe Tudor aliat cu eteriștii, tăiau la lume fără alegere nici o cruțare de vârstă sau sex sub pretext că sunt cu el. Se plătea câte o rubia de 6 lei de fiecare cap de pandur. Mulți oameni nevinovați piereau sub sabie numai din simpla pâră a unuia sau a altuia.

Pașa turcesc își va avea conacul în oraș(Târgu-Jiu) în casele pitarului Dumitrache Măldărescu, tatăl Măldăreștilor. În pridvorul caselor se făceau grămezi de capete tăiate pentru a le plăti. Constantin Broșteanu, tatăl lui Zamfir și Alecu Broșteanu, s-a dat pe lângă pașa și i-a cerut câțiva turci ca să prinză și să taie niște panduri ascunși în sate și în oraș.

Pașa îndeplinindu-i cererea, Broșteanu a plecat la Broșteni, unde fiul său avea harem de femei și la Turceni și a tăiat pe toți oamenii pe cari avea ură”.