În aceste zile asistăm la o uriașă operațiune militară împotriva Islamului coordonată de SUA și câteva țări occidentale interesante întotdeauna în războiul petrolului. Dacă în Irak complexul militaro-capitalist occidental s-a folosit de uriașa minciună cu armele de distrugere în masă și apoi nimeni nu a răspuns că această țară nu era un pericol pentru alții, în Libia nu s-a mai folosit nici măcar această justificare. Libia este atacată la această oră pe motiv că a vrut să anihileze niște grupuri de rebeli înarmate de același complex care acum atacă. Cine nu vede aceste lucruri, și în Occident datorită unui grad de cultură scăzut nu se văd aceste lucruri, poate susține un război împotriva unei țări libere dar precedentul poate fi periculos.
Libia este acum măcelărită că nu l-a abandonat pe Gaddafi, pentru că altfel acest regim politic de patru decenii nu este nici mai bun și nici mai rău decât altele. Dar ”revoluția de iasomie” a eșuat în Libia pentru că actualul conducător nu a fost părăsit de populație. În câteva ore sau câteva zile Gaddafi va pierde puterea dar libienii nu vor trăi mai bine sau mai democratic. Petrolul libian își va schimba stăpânii și atât iar rezistența de 40 de ani a lui Gaddafi va înceta. Asistăm practic la o refacere a situației dinainte de ”decolonizare” chiar dacă totul ni se livrează ambalat în numele ”democrației”. Mai multe state redevin colonii ale SUA, Franța și Anglia și asta sub mandat ONU. Cel puțin deocamdată, Germania are o poziție decentă și prin aceasta lăudabilă.
De ce trebuia atacată Libia? În primul rând că trebuiau testate pe teren noile arme de care dispun Aliații occidentali. Nu e un război, e un măcel atâta vreme cât libienii nu le pot opune nici un fel de rezistență, armată redusă numeric și slab înarmată. Să mai spunem că această armată a fost obligată să facă față unor rebeli care sunt dotați după ultimul răcnet al științei? Libia este un experiment militar dar poate fi un caz repetat dacă o altă țară va mai încerca să își facă propria politică, este un exemplu pentru țările arabe și nu numai. Doar Rusia pare să fii înțeles mesajul pentru că stă deoparte de acest caz.
Nu am să mă refer aici la cazul României, reacția președintelui Băsescu la ultimul Summit s-a datorat mai degrabă relațiilor proaste cu Sarkozi, ci la SUA și Franța unde vor fi alegeri. Cei doi președinți au nevoie de realegere și cea mai bună cale e un război dinainte câștigat. Ar trebui să ne sperie pe termen lung această politică unde foarte multe țări devin carne de tun pentru că așa s-a hotărât la Washington sau, mai nou, la Paris. La acest moment, dacă țări ca Rusia sau China nu încearcă să se implice în politica internațională, țările mici nu au nici o șansă. Un dezechilibrat din toate punctele de vedere ca Sarkozy poate să joace un rol important în politica internațională, chiar dacă la acest moment nu poate explica decât așa relația cu Gaddafi.
În concluzie, cine crede în ”eliberarea” Libiei se înșeală amarnic. Cel mult, libienii vor schimba stăpânul. Iar televiziunile au mai anunțat ceva care a părut să treacă drept nesemnificativ, libienii au un nivel de viață mult superior Egiptului, Tunisiei etc…De aia nu au putut fi ”eliberați” libienii? Ce va urma, va veni vremea când libienii o vor duce mai greu pentru că la ei acasă vor dicta alții. Blestemul țărilor mici!
CORNEL ȘOMÎCU BLOG 
Lasă un comentariu