Mă număr printre acei români mulți care au nevoie de dovezi solide, pe lângă simplele declarații ale oficialităților, că în acest an vom ieși din criza economică. Optimismul exagerat al politicienilor poate să se datoreze mai degrabă apropierii anului electoral 2012 decât unei realități economice imediate. Ne aducem cu toții aminte bancurile din vremea lui Ceaușescu cu statistica, fiecare mănâncă câte un pui, o ieși procentual dar nu bate cu viața de zi cu zi. Economia despre care premierul ne spunea, inclusiv la Târgu-Jiu, că își revine ar trebui să producă ceva. Și nu se vede nimic, comerțul se face mai mult la negru, construcțiile de orice fel nu merg, cererea de energie electrică se află la cotele cele mai scăzute și exemplele ar putea continua. Și-or fi revenit ele alte țări din criză dar parcă la noi e mult mai greu și nici nu știm dacă la noi efectele de afară sunt chiar așa vizibile.
Plec de la cele constatate de președintele Traian Băsescu, am avut sau încă avem o țară de asistați social. O țară în care nu ne mai place munca și așteptăm să ”pice pară mălăiață”de la autorități. Și cred că principalele probleme ni se trag de la agricultură, acolo unde nu cultivăm nimic că e prea ”scump”. Țăranul nostru nu ară, nu seamănă că e scump dar cheltuiește sume impresionante pe porumb și alte produse agricole pe care le ia din comerț. Acest lucru nu ar fi atât de păgubos până la urmă, fiecare își administrează resursele cum crede că e mai bine, dar el îngroapă toată economia. Țăranii într-o proporție considerabilă blochează agricultura prin faptul că dețin suprafețe uriașe de pământ pe care nu le lucrează. Pe vremea lui Ceaușescu toată lumea muncea pământul, acum sunt doar ”accidente” și prin satele Gorjului. Nu se mai dă cu sapa, ci cu erbicid. Vorbim de un segment de populație îmbătrânit și cu resurse limitate dar pământul nu aduce bani nici prin cultivare, nici prin impozitare. E un lux pe care România nu și-l mai poate permite, e nevoie ca proprietatea de orice fel să fie impozitată ca în țările Uniunii Europene, tot avem prețurile la acest nivel. Investitorii sau posibilii arendași continuă să se izbească de faptul că nea Ion sau doda Floarea cer zeci dacă nu sute de milioane de lei vechi pe un hectar de pământ care nu îl muncesc. Vorbim de foarte mult timp de astfel de idei de impozitare dar politicienii tot amână măsura pentru că, nu-i așa, cămașa e mai aproape de piele decât haina iar scadența electorală vine într-un an.
Dacă agricultura o avem pe butuci, până și simplii zilieri s-au boierit ceva de speriat, nici industrie nu pare să mai existe încă de la mormanele cu fiare vechi ale lui Petre Roman. Nu producem nimic iar când încă o mai facem nu avem piață de desfacere. Nu știm să ne adaptăm la cerințele pieței iar noi trăim, de la Carol al II-lea încoace, tot din comenzi de stat. Cum bugetul e gripat și nu are bani de investiții, economia nu prea are cum să o ia pe creștere. Poate s-or hotărî să meargă toate bine dintr-o dată ca să aibă dreptate primul-ministru cu creșterea economică. Și, ca să fim mai exacți, nu se vorbește de ieșire din criză ci, deocamdată, de ieșirea din recesiune. Adică am ajuns la fundul gropii și am putea încerca să ne ridicăm în picioare. Până la încercarea de a escalada marginile gropii e cale lungă! Așa că să nu zicem hop până nu sărim șanțul!
CORNEL ȘOMÎCU BLOG 
Lasă un comentariu