În luna ianuarie 2013 în cadrul unui proiect derulat de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și finantat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, s-a derulat o cercetare cu privire la învățământul românesc. Prezentăm în cele ce urmează concluziile pe învățământul preuniversitar, informații oferite de HOTNEWS.
II. Sistemul preuniversitar
Nivelul de salarizare a avut o evolutie negativa in ultimii 10 ani considera 77% dintre respondenti, aceeasi evolutie a avut-o si finantarea invatamantului preuniversitar considera 75%, dar si interesul elevilor fata de scoala – 66%. Si implicarea parintilor in procesul educational a avut o evolutie negativa in ultimii 10 ani sustin 63% dintre profesorii din preuniversitar chestionati, iar 57% considera ca o tendinta asemanatoare a cunoscut si calitatea invatamantului secundar profesional si de ucenici.
81% dintre profesorii preuniversitari intrebati au raspuns ca cea mai buna metoda de admitere la liceu este Examenul de admitere.
În ce priveste alegerea conducerii scolilor si liceelor, profesorii chestionati au raspuns ca cei care ar trebui sa aiba un cuvant de spus in aceste alegeri sunt cadrele didactice, apoi autoritatile locale, Ministerul Educatiei si pe ultimul loc Comitetele de parinti.
Printre problemele cu care se confrunta cei mai multi profesori in scolile in care predau se afla „Dotarea precara a salilor si laboratoarelor”, urmata de „Rezultate slabe la invatatura ale elevilor” si „Atitudinea necuviincioasa a elevilor fata de profesori”.
61% dintre profesorii preuniversitari care au participat la studiu au raspuns ca sunt in „Dezacord total” cu masura „Clasa a IX-a ar trebui sa fie organizata de catre scolile generale” si 44% sunt in „Dezacord total” cu masura „Clasa pregatitoare ar trebui sa fie organizata de catre scolile generale”.
Finanțarea școlilor
50% sunt de acord (partial si total) ca „Statul ar trebui sa promoveze concurenta intre scoli oferind finantari diferentiate” si 77% sunt de parere ca „Institutiile de invatamant preuniversitar ar trebui sa gaseasca si surse alternative de finantare”. La intrebarea „In ce masura vi se pare oportuna implementarea unui sistem de calificative care sa ierarhizeze institutiile de invatamant preuniversitar din Romania?”, 47% au raspuns in mare si foarte mare masura.
Stat puternic vs. Proprietate privată
23% considera ca „Proprietatea de stat ar trebui sa se extinda si sa se dezvolte”, in timp ce 11% sunt de parere ca Proprietatea privata ar trebui sa se extinda si sa se dezvolte. De asemenea, 18% sunt de parere ca Statul ar trebui sa isi asume mai multa responsabilitate pentru bunastarea fiecaruia, in timp ce 14% cred ca Fiecare individ ar trebui sa isi asume mai multa responsabilitate pentru propria bunastare.

Disciplina Religie
La intrebarea „Sunteti de acord cu modalitatea actuala de organizare a invatamantului pentru disciplina Religie?”, 73% au raspuns „Da” si 27% au raspuns „Nu”.
Dintre cei care au raspuns „Nu”, 46% au sustinut ca Religia ar trebui sa fie „Disciplina optionala sub forma istoriei religiilor”, 20% – „Disciplina obligatorie”, 15% – Disciplina obligatorie sub forma istoriei religiilor, iar 14% – „Nu ar trebui predata deloc”.
Programa scolara

Uniformele scolare: 71% dintre profesorii chestionati au raspuns ca uniformele scolare „ar trebui sa fie purtate la toate ciclurile primar, gimnazial si liceal”. 15% sustin ca ar trebui purtate doar la primar si gimnazial, in timp ce 8% sustin ca elevii nu ar trebui sa poarte uniforme scolare.
50% dintre profesorii participanti la studiu au auzit „des si foarte des” de cazuri de „elevi care sa fumeze in scoala”, 28% – de Elevi care sa fie amenintati, loviti de alti elevi si 18% – de Elevi care sa abandoneze scoala.
Ce elevi reusesc cel mai bine în viață:
- 48%: Cei cu multa carte
- 32%: Cei cu multe relatii si pile
- 26%: Cei care sunt indrazneti
- 22%: Cei care au initiativa
- 17%: Cei care muncesc din greu
- 13%: Cei cinstiti
Care sunt cele mai importante lucruri pe care elevii ar trebui sa le invete la scoala pentru a avea succes pe piata muncii?
- 49%: Sa cunoasca mai multe limbi straine
- 34%: Sa isi insuseasca informatiile, cunostintele din manuale
- 32%: Sa fie muncitori
- 25%: Sa aiba initiativa
- 15%: Sa utilizeze calculatorul
- 13%: Sa lucreze in echipa
- 7%: Sa isi asume riscuri
- 4%: Sa fie politicosi
- 4%: Sa respecte ordinele superiorilor, sefilor
- 2%: Sa fie credinciosi
(Procente cumulate)
Meditațiile și școala
Scoala Dvs. poate pregati un elev sa fie admis la liceu / facultate fără
meditatii particulare:
- 29%: In foarte mare masura
- 52%: In mare masura
- 15%: In mica masura
- 3%: In foarte mica masura
Dvs. oferiti meditatii particulare elevilor?:
- 76%: Nu
- 22%: Da
- 2%: Nu raspund




Lasă un comentariu