Premierul Victor Ponta şi USL-ul încearcă să iasă cu faţa curată din scandalul CFR Marfă după un comportament care dacă nu este prostie crasă, sigur avem de-a face cu corupţie. Cât o fi el Băsescu de nociv pentru România, chiar şi în acest caz, nu pornea războiul decât dacă avea ceva în mână. În aceste condiţii, îl înţeleg pe premierul Victor Ponta că trage de timp însă salariaţii de la această firmă vor reţine că USL-ul i-a lăsat fără serviciu.

Preşedintele Traian Băsescu în rol de lider al Opoziţiei se comportă de o manieră entuziasmantă, pentru cei care mai  cred în fantasmele pe care le propune. Animal politic prin definiţie, Traian Băsescu mătură pe jos cu Ponta la micul dejun, conduce de o manieră categorică tot ce înseamnă structură de forţă în România la prânz, face o baie de mulţime prin nu ştiu ce comună rurală ca să bea o bere la amiază şi trage un dans cu consoarta din dotare la Cireşica. Cu un astfel de om încearcă să concureze, din concediu, Victor Ponta.

Nu numai că nu se mai pune problema susppendării, Băsescu şi-a mai recâştigat din propriul electorat, dar acum el ţine agenda publică. „Demisul” de acum un an a revenit pe cai mari pentru că a beneficiat de „coabitare” iar acum suportăm consecinţele. Pe cine nu laşi să moară…

Lasă un comentariu

Tendințe